08 noiembrie 2013

Gastrita Acuta

Boala survine ca urmare a iritatiei si inflamatiei acute a mucoasei stomacului. Printre cauzele gastritei amintim: excesele alimentare, consumul de alimente prea iritante, piperate, sosurile, prajelile, alcoolul, tutunul, cafeaua, medicamentele, inghitirea accidentala de substante toxice. De asemenea, mestecarea insuficienta a alimentelor, mancatul prea repede sau la ore neregulate, ingestia de alimente prea reci sau prea fierbinti, favorizeaza aparitia gastritei.
Imediat sau la cateva ore dupa o masa mai bogata sau cu alimente prea grase, bolnavul are senzatia de voma, prezinta ragaieli cu miros neplacut, calduri cu transpiratii si are dureri de cap.

Durerile de stomac au aspect de colica si se pot insoti de varsaturi, in urma carora durerile se calmeaza.
Primul ajutor. Daca bolnavul are greturi si nu poate varsa, i se vor provoca varsaturi, in scopul eliminarii alimentelor nedigerate, a substantelor iritante. Bolnavul va sta la pat, cu comprese calde pe stomac si va bea in cantitati mici si repetate, ceaiuri calde de menta, musetel, salvie, sunatoare, Ceai gastric. Daca varsaturile sunt acide (acre), se va lua o lingurita de bicarbonat de sodiu cu putina apa sau ceai.
In cazul in care simptomele nu cedeaza nici dupa varsaturi si dupa ceaiuri, se pot lua medicamente antispastice sau contra vomei.
Se va tine un regim alimentar strict (post) timp de 1-2 zile dupa care alimentatia se va relua treptat cu supe de zarzavaturi strecurate, fainoase, cartofi copti, mere rase, branza de vaca.


Autor:
Dr. Ioan Nastoiu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu