Unele persoane observa ca au ochii, buzele sau fata ‘’umflate’’ mai ales dimineata. Alte persoane constata o umflare a picioarelor, mai ales seara. Aceste umflaturi se numesc edeme si se datoreaza trecerii apei si a sarurilor minerale din vasele sanguine in tesutul pielii si in tesutul subcutanat. Astfel, apa se acumuleaza mai ales in partile delicve, cele mai joase ale organismului (maini, picioare) sau cand bolnavul este culcat, apa se lasa in pielea fetei.
Apasand cu degetul pe regiunea cu edem, se produce o gropita, care dispare dupa cateva secunde. Edemele au numeroase cauze:
- cauze infectioase, care produc inflamatii ale pielii;
- bolile alergice;
- bolile de rinichi (nefrita);
- bolile de inima (insuficienta cardiaca);
- bolile de ficat (ciroza);
- tulburari endocrine;
- muscaturile de insecte veninoase;
- dupa traumatisme; cu leziuni ale partilor moi sau ale nervilor.
Primele ingrijiri. Avand in vedere atatea cauze ale edemelor si tratamentul este variat, in raport de cauza. Astfel, daca edemul este cald si dureros (inflamatie, infectie, reumatism, intepaturi de insecte, traumatism), atunci se vor pune pe regiunea respectiva comprese cu apa simpla rece, cu solutie Burovin etc. In edemul produs de o cauza mecanica se va indeparta cauza respectiva, organul sau membrul edematiat se va tine mai ridicat decat restul corpului, iar in cazurile de edem rece (renal, cardiac, hepatic etc.) se va consulta medicul care va indica un tratament cazual.
In toate cazurile de edeme, se va reduce seara din alimentatie, se vor consuma lichide mai putine si la indicatia medicului curant se va folosi si un medicament diuretic.
Autor:
Dr. Ioan Nastoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu